Misiune

Misiunea şcolii
·        împreună cu comunitatea locală să le asigurăm elevilor condiţii de învăţare, să le dezvoltam competenţe şi să le formăm atitudinile necesare integrării şi adaptării la schimbări într-o societate democratică, în care accentul se pune pe iniţiativă, pe capacitatea de asumare a răspunderii şi pe respectarea legilor.
Viziunea şcolii
  • Respectarea tradiţiei de excelenţă academică, educarea elevilor în spiritul valorilor europene, într-un mediu şcolar stimulativ.
Mesajul nostru.
  • Înzestrarea copilului cu acele cunoştinţe, capacităţi şi atitudini care să stimuleze raportarea afectivă şi creativă la mediul social, natural  şi respectul faţă de valorile umane.